La multi ani!- pentru toata lumea.Nasterea Domnului sa va aduca sanatate,belsug si multa dragoste.
Zi de sarbatoare.Decoruri noi,bradutul cu daruri de la Mosu',bucate traditionale,caldura,dragoste si emotii ...vin copiii.Sunt fericita,emotionata. Ce poate fi mai frumos de cat o zi de sarbatoare in familie? Ce poate face fericita o mama mai mult de cat sa-si intampine copiii ,in zi de sarbatoare ,cu dauri si bunatati.Sarbatori pline de bucurii.In curand familia se mareste.Un nou prilej de bucurie si MARE SARABATOARE.

Vin sarbatorile



A trecut Halloween.E umed si rece orasul.O toamna bacoviana ma tine tintuita in casa.Urasc singuratatea.Imi sun prietenele.Arome de placinta cu dovleac ,vin fiert si scortisoara ma transporta in lumea amintirilor.Amintirile ma duc cu ani in urma cand iernile erau bogate in zapezi stralucitoare si pufoase ,cu drumuri ingustate de troiene Inca mai aud clinchetul clopoteilor ce decorau cai naravasi,cu crupe puternice ,inhamati la sania cu leagane imblanite, sanie ce aluneca pe drumul ce ducea la bunici.Inca simt mirosul de castane coapte pe care, bunica ni le vara in manusi pentru a ne incalzi manutele inghetate pe drumul spre intoarcere.Inca simt intepaturile reci dar,placute ale zapezii ce ne patrundea pana la piele cand tatal meu ne rasturna cu sania in nametii ce strajuiau drumul.Amintirile ma anima:VIN SARBATORILE!-sa incepem pregatirile.Voi incepe prin a decora lumanari, multe lumanari ce vor lumina apartamentul dealungul sarbatorilor.Incercati si voi.E simplu de facut asta si dati farmec si caldura caminului vostru.Alegeti culorile ce se asorteaza cu perdeaua si covorul vostru.Eu am optat pentru maron, alb si argintiu

Regele torturilor



Dupa parerea mea tortul de bezele este regele prajiturilor.Haideti sa-l pregatim impreuna:
7 oua,14 linguri cu varf de zahar farin,un praf de sare,zeama de la 1-2 lamai
Separam albusurile de galbenusuri.Le punem intru-un vas (cratita )ce poate fi pus la foc,adaugam sarea,zaharul si zeama de lamaie.Punem vasul la foc mic si mixam continuu pana cand pe marginile vasului se formeaza un strat de bezea.Cu o lingura intindem compozitia pe calc taiat in prealabil sub forma pe care dorim sa o dam tortului in functie de gust sau eveniment:dreptunghiular,rotund,sub forma de inima ,sub forma de capsuna ,etc.Fiecare foaie o uscam cu grija intr-un cuptor bine incins,dar fara a o ingalbeni sau maroni.
Separat preparam o crema speciala, usoara si cat mai amara care sa pastreze finetea bezelei:1/2l frisca batuta amestecata cu un pachet de cacao de buna caliatate.
Incepem asamblarea: decopertam cu grija fiecare foaie o asezam pe un blat pregatit,o ungem cu un strat subtire de crema(atentie!! Punerea cremei in exces da tortului un gust gretos ,greu de tolerat care compromite succesul tortului).Repetam operatia pana la epuizarea foilor.Deasupra ultimei foi punem crema sau pur si simplu frisca in functie de culoarea pe care vrem sa o dam tortului.Exemplu:daca am hotarat sa-l facem sub forma de inimioara sau capsuna coloram frica cu colorant rosu.Finalizarea decorarii ramane la latitudinea fiecarei gospodine.
Ultimele 3 torturi preparate de mine.

Cocktail cu pepene galben






Iubesc arta si o aplic in tot ceea ce fac ,in tot ceea ce ma inconjoara
Primesc un telefon! In 30 de minute voi avea musafiri.O prietena draga .Vom sta la o suieta.Sunt pregatita sa o primesc ?Ma voi ridica la inaltimea asteptarilor? –imi admira frecvent imaginatia si-mi spune adesea ca de fiecare data reusesc sa o surprind:”esti o sursa inepuizabila de talent si imaginatie”- spune ea.
Un pepene galben ,ceva fructe ce nu lipsesc din bucatarie, putina frisca ,putin alcool un pai si o umbreluta.Am presarat putina nuca de cocos colorata si am adaugat putin topping.
Poti sa ignori?-frumos ,gustos si mai ales foarte putine calorii.

Am gandit cu 18 ani mai dinvreme……


…...martisoarele au fost preluate repede si usor de persoane cu gusturi indoielnice.Romanii au inceput sa uite traditia si ce simboliza martisorul. Suntem o natie care renunta usor la traditii si la fel de usor imprumuta de la alte popoare, pierzandu-si identitatea dar, nu despre asta vreau sa vorbesc astazi.Simteam din ce in ce mai mult nevoia de schimbare.Vroiam ceva nou in viata mea ,in viata urbei. Primaria colcaia de concetateni care-si luau, pe banda, autorizatii de “mici intreprinzatori,” iar “buticurile” si consignatiile, rasareau ca ciupercile dupa ploaie, deschise in conditii improprii dar, in locatii cat mai centrale.
Vizasem in cartierul meu, o librarie prafuita care, intr-un spatiu extrem de generos, zeci de ani adapostise tratatele lui Ceausescu, iar la momentul respectiv, gazduia cateva ghiozdane din carton(scalambaiate de vreme in asteptarea cumparatorilor care, deja aflasera, in urma vizitelor facute la turci pentru o “contra-partida”, despre “rucsacul”ce le inlocuise de mult in Occident) si zeci de caiete ingalbenite care, se lasau eclipsate de cateva “suluri” de hartie creponata care pe ici pe colo pastrau urme ce aminteau de culorile initiale .Nu sunt un terminator al focarelor de cultura, asa cum am fost catalogata ,cand am indraznit sa propun a mi se ceda o parte din spatiul care statea neexploatat in ceea ce numeau dumnealor librarie. Nu fusesem afara, nici macar pana la turci desi, era deja un “ trend”dar, sufletul meu inca mai pastra ranile comertului comunist care ne umilea cu cozile infernale si inca intoxicat, de asa cum am mai spus, consignatii si buticuri ,tanjea dupa alceva.Ceva aerisit ,civilizat care sa-mi dea posibilitatea ca in timp ce-mi fac relaxata cumparaturile, sa nu fiu obligata sa tarasc dupa mine copiii agatati de plasele indesate. Stateam ore intregi in fata librariei si-mi imaginam cum mame calme si linistite isi fac cumparaturile ,in timp ce deasupra unui plafon trasat de mine imaginar( libraria avea o inaltime de peste 5 m, lucru ce mi-ar fi permis creerea inca unui nivel ), copiii lor se jucau fericiti sub supravegherea atenta a unui personal bine instruit (nici macar nu stiam cum sa numesc ceea ce vroiam eu, ii spuneam “asistenta sociala”). Alaturi, un mic bufet unde mamele, dupa ce terminau cumparaturile, sa poata sa-si admire odrazlele cum socializeaza intr-un mediu sanatos. Pentru a putea pastra in continuare destinatia initiala a spatiului, vedeam o alta parte a acestuia, destinata unui mici librarii, unde mamele se puteau relaxa band o cafea si rasfoind ultimele tiparituri. Citind, probabil ca veti spune: ce este nou in asta? - la vremea respectiva (1990) edilii au clasat-o ca” fantezie de om bolnav”. Am ramas cu dorinta in sufletul ranit inca o data ,de lipsa de intelegere, a celor care trebuiau sa-mi cedeze spatial. Dupa ani, am mers in Germania . Am vazut ca ceea ce visasem eu si fusese cotat ca o” fantezie bolnava”, era aproape in fiecare magazin. Am zimbit multumita ca nu port povara unei fantezii bolnave ci, intuitia unor lucruri descoperite de Occident cu multi ani in urma.Dupa 18 ani au inceput sa se amenajeze si la noi astfel de spatii. Eu?.... eu pastrez inca regretul ca am gandit cu 18 ani mai din vreme…


…la mai putin de doi ani de la batalia pierduta de mine, o parte din “focarul de cultura”s-a transformat intr-o carciuma de cartier unde “navetistii” se alimentau, ascunsi in smogul de tutun si aburi de alcool ieftin, cu doza necesara pentru “a prinde curaj” inainte de intalnirea cu nevestele.

Am fost pionieri…




Intro primavara, inca neeliberata din ghearele unei ierni tarzii, geroase si insistente imi petreceam serile impreuna cu una dintre cele mai dragi prietene, facad rebus. Nuuuuuuu, nu integrame; faceam REBUS: Caraiman, Petrascu, Ciocalteu, etc, greii rebusului romanesc.Era una din metodele de a strabate prin labirintul circumvolutiunilor creierelor noastre, cu neuronii tineri si neobositi de grijile vietii. Monotonia existenta in vietile noastre era cauzata de restrictiile ucigatoare impuse de un regim despre care nici macar nu vreau sa-mi amintesc. Proaspat eliberati din paralizantele chingi ale comunismului, simteam nevoia defularii. Simteam nevoia sa ne dezmortim, sa facem ceva iesit din comun, ceva care sa ne deschida drumul spre ceea ce intelesesem noi, furand din inca saracele informatii, despre economia de piata. Am fost pionierii MARTISOARELOR. Apoi,… au fost invadate pietele. Pacat ca martisoarele, nu mai au calitatea de atunci, iar cei care inca mai practica aceasta “arta”, nu mai fac parte din randul celor care le-au reINVENTAT .

http://www.youtube.com/watch?v=18bakLr9Vu8
A venit toamna .O toamna frumoasa ,imbracata in haina aramie.Padurea Trivale isi flutura mantia de foc in ritmul unui vant rece si rascolitor.Oaza mea de liniste isi pierdea una cate una,culorile florilor ce o impodobeau cu generozitate ,inveselindu-mi diminetile. Puteam sa o las amortita si trista in asteptarea unei primaveri aflata atat de departe?Nu ,categoric nu.Imaginatia mea este vesnic vie. Ne-am “gatit” de Halloween

http://www.youtube.com/watch?v=QYCY4s9eXkE




……de dimineata-n zori deee ziiiiiiiiiiii,zorile au rasariiiiiiiiit…Phoenix si zorile unei dimineti vesele,zori ce lasa in urma o noapte prietena si confidenta .O noapte in care cantecul unui greiere spargea linistea ce ma afunda intr-o tacere ce imi taia rasuflarea:-eram atat de singura in propriul suflet.Prezenta lui imi inunda inima de caldura si speranta..singuratatea e atat de relativa.Nu ,niciodata nu suntem singuri . Cutreieram cerul de la un capat la altul..Dumnezeule cate stele ma priveau stralucind pure si prietenoase;vedeam siluietele copacilor si simteam mangaierea vantului.Racoarea noptii imi mangaia obrajii imbujorati de senzatia de vinovatie-cum am putut sa cred ca sunt singura?
Zorile diminetii si Phoenix imi trezesc inspiratia adormita de ceva vreme.In geamul dormitorului o bucata de pamant de nici treizeci de metri, napadita de ierburi si gunoaie ,aruncate de la etajele superioare, incearca sa-mi strice entuziasmul cu care imi incepusem ziua.Nu asta nu se va intampla.Si nu s-a intamplat.In acea dimineata a inceput povestea acestei minuni……..

http://www.youtube.com/watch?v=xz799wg4jOg
…..o viata zbuciumata, intensa, traita repede cu griji si probleme, scufundata in cotidian. Nu am avut timp sa ma descopar.Eram ocupata.Ocupata sa devin adolescent, adult si apoi……apoi am implinit 57 de ani singura, intr-un apartament pe care l-am amenajat cat mai asemanator cu interiorul meu, cu trairile mele. Il admira multi, dar il intelege cineva?...cateva zile din saptamana imi intersectez viata cu un strain. Am renuntat sa mai aflu cine este si ce cauta in drumul meu. Culege trandafirii mangaiati si hraniti de lacrimi care inca mai izvorasc dintr-un suflet pustiit de neimpliniri si necunoastere. Spinii ramasi in drumul eliberat, imi sangereaza fara mila talpile conduse de un suflet incapatanat, spre implinire.
Imi sprijin ochii in tavanul alb si ma intreb: daca este asa de putin pana ieri,cat de putin este pana maine?-isi va aminti cineva ca am trecut pe acolo? si daca da,cui ii pasa?
Astazi imi las in urma trairile si incerc sa-mi distrug singuratatea si anonimatul. Dau voie sa incolteasca de sub talpa indolentei, nepasarii, modestie si neputintei, lastarul unui talent inca neexploatat .

Incerc pe acest blog sa aduc povesti si imagini care sa lase pentru fiecare din cei ce-l vor citi o particica din mine. Daca fiecare va invata un lucru cat de mic din ceea ce pun eu aici, inseamna ca am existat si intr-o zi, adunat totul la un loc, indiferent de catre cine…ma va face NEMURITOARE. Voi trai in fiecare. Daca nu am stiut sa traiesc prin mine, voi fi fericita sa traiesc prin voi. .